Menu

IASI: 0332 80 27 63 | 0740 034 141

BRAILA: 0339 110 802 | 0756 049 237

10 sfaturi pentru a dormi bine

"O buna igienă a somnului înseamnă a face ca somnul să devină o prioritate și urmarea unei rutine zilnice care vă permite să faceți acest lucru", explică Liborio Parrino, MD, Profesor asociat de Neurologie la Universitatea din Parma, Italia și președinte al Comisiei pentru Ziua Mondială a Somnului din 2018.

"Pur și simplu, obiceiurile bune de somn pot determina o bună calitate a somnului. Și studiile au arătat: calitatea somnului este chiar mai importantă decât cantitatea de somn."

Societatea Mondială a Somnului vine cu 10 sfaturi pentru un somn mai sănătos:

Stabiliți o oră constantă de culcare și trezire

Chiar dacă ne plac trezirile târzii de sâmbătă dimineața, cercetările sugerează că schimbarea timpului de somn și de trezire în fiecare weekend poate interfera cu ritmurile circadiene. Urmarea aceleiași rutine de somn și de trezire în fiecare zi vă va îmbunătăți igiena somnului.

Permiteți-vă să trageți un pui de somn dacă sunteți obosit

Un pui de somn în cursul zilei ne poate ajuta să ne simțim revigorați. Recomandarea este de a nu depășiți 45 de minute de somn în timpul zilei.

Un stil de viață mai sănătos

Experții în somn sunt de acord că trebuie să evitați ingerarea excesivă a alcoolului și consumul de tutun cu cel puțin patru ore înainte de culcare.

Fără cofeină după o anumită oră

Sugestia este evitarea cofeinei șase ore sau mai mult înainte de culcare. Rețineți: cofeina nu este doar în cafea. Este indicat să verificați conținutul de cofeină al ceaiului, al sucului și al ciocolatei consumate.

Schimbarea obiceiurilor alimentare înainte de culcare

O gustare ușoară înaintea somnului este acceptabilă, dar pentru cel mai bun somn, evitați alimentele grele, picante sau zaharoase cu cel puțin patru ore înainte de culcare.

Urmăriți rutina antrenamentului

Pentru cel mai bun somn, experții recomandă exercițiile fizice efectuate în mod regulat. De notat faptul că mișcarea chiar înainte de culcare interferează cu somnul.

Utilizați lenjerie confortabilă și primitoare

Dacă păturile folosite sunt prea călduroase, făcându-vă să vă treziți transpirat în timpul nopții, poate că e timpul să o înlocuiți, de dragul unui somn mai bun.

Găsiți o setare confortabilă a temperaturii de somn și păstrați camera bine ventilată

Studiile recente au descoperit că menținerea unei ferestre deschise poate ajuta la obținerea unui somn mai bun. În perioada rece, setarea termostatului sa nu depaseasca 19 grade Celsius sprijină de asemenea somnul odihnitor. 

Blocați toate zgomotele care distrag atenția și eliminați cât mai multă lumină

Aparatele electronică în dormitor distrag atenția de la somn. Experții sunt de acord cu faptul că adormirea în fața televizorului nu este pe lista obiceiurilor sănătoase în ceea ce privește somnul.

Rezervați-vă patul pentru somn, evitând folosirea sa pentru muncă sau recreere generală

Laptopurile și smartphone-urile ușurează răspunderea le e-mailuri din pat. Dar pentru sănătatea dvs. de somn, lăsați munca afară din dormitor sau puteți începe să vă asociați patul cu stresul.

Urmând aceste sfaturi privind igiena somnului, puteți preveni somnul de calitate slabă, durata scurtă a somnului, fragmentarea somnului și lipsa de somn. Privarea de somn a fost legată de o multitudine de probleme de sănătate, de la tulburări de sănătate mintală până la boli cardiovasculare.

▲ SUS
Schimba preferintele pentru cookie-uriu