Creatinkinaza

Biolog Georgiana Leon: Acestă enzima prezintă o structură dimerică alcătuită din două subunități și anume: subunitatea B din creier și M din musculatură. Astfel, creatinkinaza se găsește în organism sub două forme: izoenzimă mitocondrială și izoenzimă citosolică cu trei fracțiuni: CK-MM, CK-MB și CK-BB.

La nivelul mușchilor scheletici se găsește aproape în exclusivitate CK-MM. Miocardul conține CK-MM și CK-MB. În creier, tractul digestiv și cel genito-urinar predomină CK-BB. În cazul persoanelor sănătoase, nivelul normal de CK este asigurat aproape în totalitate de CK-MM. Leziunile de la nivelul miocardului sau al mușchilor scheletici determină creșterea fracției specifice organului sau țesutului respectiv, în ser. Determinarea CK este recomandată în cazul infarctului miocardic acut, dar și a unor afecțiuni musculare.

Infactul miocardic acut este considerat a fi o problemă medico-socială, actuală, în pofida realizărilor obținute în diagnostic, tratament, profilaxie și reabilitare. În acest caz, markerul de diagnostic este CK-MB ul.

Elementul caracteristic infarctului miocardic acut este apariția necrozei miocardice prin moarte celulară, acesta fiind o consecință a ischemiei prelungite.

În infarctul miocardic acut, modificările electrocardiografice (EKG) preced creșterea nivelului enzimelor marker de necroză celulară (CK-MB, LDH și GOT). Ca urmare, determinările acestor enzime în ser vin doar să confirme diagnosticul stabilit clinic și eventual ajută la evaluarea extinderii leziunii. Există frecvent situații, cum este cazul unor microinfarcte diseminate, a unor hipertrofii miocardice, ale unor sechele infarct anterior, în care semnele clinice și modificările electrocardiografice nu sunt suficient de concludente.

În astfel de cazuri, apariția unui nou infarct poate fi evidențiată cu ușurință prin determinarea CK-MB, LDH și AST. Un caz particular este reprezentat de așa numitul infarct silențios, care se instalează fără fenomene dureroase. În această situație, se recomadă o investigație de tip EKG urmată de determinarea activității serice a celor trei enzime amintite mai sus.

Deteminările seriate de CK-MB seric pot ajuta la evaluarea extinderii leziunii și a riscului apariției unei insuficiențe de pompă. Gravitatea unui infarct miocardic nu depinde numai de gradul extindere a leziunii, ci și de localizarea lui. Infarctele care afectează sistemul excitoconductor se pot solda cu decese încă din primele ore.

Aspecte biochimice:

Pentru interpretarea creșterii semnificative în ser a principalelor enzime implicate în cazul unui infarct miocardic (CK, LDH și AST) trebuie ținut cont de anumite aspecte particulare cum este de pildă, debutul leziunii care de regulă survine în mod acut, intervalul de timp în care se produc leziunile relativ scurt, zona afectată limitată și localizată, leziunile suferite de fiecare celulă destul de severe.

Intervalul de timp de la debutul manifestărilor clinice și creșterea semnificativă a activității serice a enzimelor menționate mai sus depinde de capacitatea acestor enzime de a ieși din celule și de a trece din lichidul interstițial în circulația sanguină.

Creșterea enzimatică în infarctul miocardic acut prezintă o anumită dinamică, în sensul că prima enzimă cu creștere semnificativă este CK-ul urmată de LDH, dar care spre deosebire de celelalte este cea mai persistentă.

Având în vedere faptul că musculatura striată este bogată în CK, creșteri ale CK pot crea confuzii cu modificările cauzate de un infact miocardic. Astfel de creșteri apar în cazul unui efort fizic excesiv, aplicării unor șocuri electrice în cursul unor tratamente, a hipoxiei severe a musculaturii în urma unei stări de șoc, a traumatismelor musculaturii, a anumitor injecții intramusculare cu tetracicline, peniciline, diazepam, diverse antiaritmice, a leziunilor toxice ale musculaturii cum este în cazul miopatiei alcoolice, a hipotiroidismului sever.

Miocarditele determină creșteri ale CK, AST și LDH doar în cazul în care prezintă o evoluție deosebit de acută cu procese necrotice diseminate. Intervențiile chirurgicale pe cord determină de asemenea, o creștere în ser a enzimelor specifice miocardului.

Sugestivă pentru infarctul miocardic este creșterea activității CK peste dublul limitei superioare a normalului și o valoare a CK-MB de peste 5% din activitatea totală a CK. În cazul unui infarct miocardic este utilă stabilirea raportului dintre CK și AST care este în medie de 5.

Recoltarea și prelucrarea probei:

Pentru determinarea CK se recomandă recoltarea pacientului, ideal este în intervalul 7-9 dimineața, à jeun (pe nemâncate), înainte de recoltare nu se recomandă efectuarea exercițiilor fizice.

Specimenul recoltat este reprezentat de sângele venos. Vacutainerul pentru recoltare nu conține anticoagulant, poate avea în schimb gel separator care permite menținerea serului după centrifugare în tuburile primare, în cursul fazei preanalitice, analitice sau postanalitică. Proba recoltată se lasă 30 de minute să sedimenteze/să coaguleze, după care se centrifughează la 3500 de rotații pentru 5 minute. La pacienții aflați sub tratament cu anticoagluante sau care prezintă defecte de coagulare, acest proces decurge mai greu. În cazul în care după centrifugarea probei se constată că serul este hemolizat, proba este respinsă deoarece hemoliza poate determina false creșteri ale CK, fiind astfel necesară o nouă recoltare. Centrifugarea se efectuează numai după ce se constată că sângele a coagulat complet. După centrifugare proba nu va mai fi recentrifugată, de asemenea este contraindicată recentrifugarea în cazul probelor recoltate cu gel separator.

Serul trebuie separat fizic de celulele sanguine cât mai repede posibil, pentru a nu exista riscul producerii unor rezultate eronate. În acest sens, se recomandă o limită de maxim 2 ore din momentul recoltării. Probele se separă în tuburi secundare cu deosebită atenție pentru a evita contactul cu un material potențial infectant.

Serul separat este stabil 2 zile la temperatura camerei, 7 zile la 4-8⸰C și o lună la -20⸰C. După încheierea procesului de determinare a analitului proba se stochează la frigider, timp de 7 zile la 4-8⸰C.

Metoda și principiul metodei:

Determinarea CK din ser se realizează prin metoda imunoturbidimetrică.

Intervale de normalitate și patologice:      

Intervalul de normalitate este cuprins la femei între 24-70U/l, iar la bărbați, între 24-195U/l, valorile care nu se încadrează în cele două intervale sunt considerate ca fiind patologice. Este recomandat ca fiecare laborator să își stabilească intervalul de referintă în funcție de metoda de lucru.

Limita de detecție:

Concentrația minimă detectabilă conform kitului este de 9,16 U/l.

Interferențe:

Modificările fiziologice ale concentrației analitului în ser poate fi cauzată de o serie de substanțe endogene sau medicamente. Toate rezultatele obținute trebuie raportate la statul clinic al pacientului.

Bibliografie

1. Champe P.C., Harvey R.A., Ferrier D.R., 2010, Biochimie ilustrată, Editura Medicală Callistro, Lippincott Williams & Wilkins, USA.
2. Frances F., 2009, Chemistry Studies. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA.
3. Greabu M., Totan A., 2014, Ghid de biochimie medicală, Editura Curtea Veche, București.
4. Grosu A., 2005 Infarctul miocardic acut: managementul la etapa medicinii bazate pe dovezi, Curierul Medical, nr.1.
5. Racila R., Timercan T., 2009, Enzimele: markeri biochimici ai infarctului miocardic. In Anale Ştiințifice ale USMF “Nicolae Testemiţanu”. Ed. a 10-a. Chișinău: CEP Medicina, vol. 1: Probleme medico-biologice si farmaceutice.