Factorul RH - Definire și importanță

După sistemul AB0, sistemul de grup sanguin Rh este considerat al doilea cel mai important sistem de grupă de sânge, deoarece unele dintre cele  mai  severe reacțiile hemolitice transfuzionale și majoritatea cazurilor de boli hemolitice ale fătului și nou-născutului (HDFN) sunt asociate cu anticorpi împotriva antigenele grupului Rh.

Documentat prima data in 1940, Sistemul de grupe sanguine Rh este unul dintre cele mai cele mai polimorfice și imunogene sisteme cunoscut la om. Complexitatea antigenelor grupei sanguine Rh începe cu genele extrem de polimorfe care le codifică. Există două gene, RHD și RHCE, care sunt strâns legate între ele. Numeroasele rearanjări genetice dintre ele au produs gene Rh hibride care codifică o multitudine de antigene Rh distincte. Până în prezent, se cunosc cel puțin 50 de antigene RH independente.

Există cinci antigene Rh principale – D, C, c, E și e – care implică cele mai multe complicații transfuzionale semnificative din punct de vedere clinic.

Cele două gene care codifică antigenele Rh principale se regăsesc pe cromozomul 1. Una dintre gene, RHD, codifică pentru antigenul D. O a doua genă, RHCE, codifică pentru o combinație de antigene CE sau ce, împreună. RHD și RHCE sunt foarte asemănătoare una cu cealaltă. În esență, RHCE este gena originală, iar RHD este o duplicare a RHCE.

Antigenul D este, din punct de vedere clinic, cel mai semnificativ antigen din sistemul Rh sanguin. De aceea, se mai folosește termenul de factor Rh (D). Dacă eritrocitele au această proteină, ești considerat Rh pozitiv  / Rh(D)+. Dacă celulele roșii nu au această proteină, ești Rh negativ  / Rh(D)-.

Deși cunoașterea antigenelor reprezintă o prioritate în centrele medicale / centrele de transfuzie sangvină, a căror principală funcție este de a furniza pacienților sânge sigur și compatibil în timp util, sistemele moderne aduc la dispoziția tuturor posibilitatea de a efectua o simplă determinare a grupelor sangvine ABO și Rh  precum și a fenotipului Rh-ului, subgrupe RH +K  (C, c, E, e și  K (Sistemul Kell)).

Frecvența indivizilor „Rh negativ” variază în funcție de diferitele grupuri etnice, în mare parte din cauza mecanismelor moleculare diferite care determină absența expresiei antigenului D. De exemplu, 15% dintre caucazieni care sunt Rh-negativi au această constatare cauzată în principal de absența genei RHD. Aproximativ 8% dintre negri și mai puțin de 1% dintre asiatici sunt Rh-negativi.

Există numeroase variante ale antigenului D, majoritatea cauzate de mutații în cadrul genei RHD. Variantele D au fost clasificate în două clase principale:

- Anticorpii anti-A și anti-B, care apar în mod natural, sunt singurii anticorpi eritrocitari din serul sau plasma umană normală. Restul anticorpilor sunt neașteptați și pot fi împărțiți în aloanticorpi (un anticorp împotriva unui antigen care lipsește unei persoane) și autoanticorpi (un anticorp împotriva unui antigen pe care o persoană îl are).

- Anticorpii Rh sunt produși de obicei ca răspuns la imunizarea eritrocitară rezultată în urma unei transfuzii de sânge sau a unei sarcini, deși anticorpii Rh „care apar în mod natural” sunt întâlniți foarte rar. Majoritatea anticorpilor Rh trebuie considerați agenți potențiali ai boalii hemolitice a noului născut (BHNN) și ai reacțiilor transfuzionale hemolitice  (RTH) acute sau întârziate.

Testul de depistare a anticorpilor efectuat într-un laborator clinic și/sau într-un centru de transfuzie sanguină este conceput pentru a detecta prezența anticorpilor neașteptați, în special a aloanticorpilor în ser la antigene din sistemul de grupe sangvine non-ABO: Duffy, Kell, Kidd, MNS, P precum și altor câteva tipuri din sistemul Rh.

În practica medicală uzuală se recomandă cu precădere determinarea anticorpilor Anti-D, care, după anti-A și anti-B, sunt din punct de vedere clinic cei mai importanți anticorpi eritrocitari în medicina transfuzională.

Cea mai frecvent utilizată metodă de determinare este cea serologică, bazată pe reacții de hemaglutinare împotriva antiserurilor specifice. Această metodă este, în general, fiabilă și practică pentru utilizarea de rutină, dar are anumite dezavantaje.  Introducerea unor tehnici mai noi, cum ar fi tehnica de aglutinare pe coloană (CAT), testul de aderență a celulelor roșii în fază solidă (SPRCA) sau  tehnica ce folosește eritrocite magnetizate (EMT) au încercat să depășească aceste neajunsuri și să aducă o îmbunătățire a calității testării și a reproductibilității rezultatelor. Totodată, tiparea moleculară a apărut ca o metodă  alternativă sau suplimentară.

Astfel, s-a  permis punerea în evidență a importanței determinării anticorpilor nu numai a Anti-D, cât și a altor anticorpi care s-au dovedit a fi  semnificativi din punct de vedere clinic, în BHNN  / RTH. Putem enumera aici, cu răspuns imunogen de la ușor până la sever in BHNN: Anti-c (Sistemul RH); Anti-S, Anti-s, Anti-U (Sistemul MNS); Anti-K, Anti-k, Anti-J(Sistemul Kell); Anti-Fy^a (Sistemul Duffy); Anti-Jk^a (Sistemul Kidd); Anti-Di^a (Sistemul Diego).

Pentru a înțelege mai bine importanța determinării acestor anticorpi, precum  și modalitatea apariției lor, trebuie să știm că factorul Rh fiind moștenit, este transmis de la părinte la copil prin gene.  În timpul sarcinii, pot să apară probleme dacă mama este Rh negativ, iar fătul este Rh pozitiv (adică a moștenit gena de la tatăl Rh pozitiv), apărând astfel o incompatibilitate de Rh.  Dacă mama este Rh negativ, atunci se indică determinarea Rh-ului la tată precum și dozarea anticorpilor anti-Rh la mamă. Dacă partenerul este Rh negativ, nu se mai fac dozări ulterioare ale anticorpilor anti-Rh la mama.

Incompatibilitatea Rh poate apărea prin 2 mecanisme principale. Cel mai frecvent tip apare atunci când o mamă gravidă Rh negativ este expusă la eritrocitele fetale Rh pozitiv ca urmare a hemoragiei fetale în timpul sarcinii, în urma unui avort spontan sau provocat, a unei traume, a unor proceduri obstetricale invazive sau a unei nașteri normale.

Incompatibilitatea Rh poate apărea, de asemenea, atunci când o femeie Rh negativ primește o transfuzie de sânge Rh pozitiv. După o expunere semnificativă, are loc o sensibilizare care duce la producerea de anticorpi materni împotriva antigenului Rh strain. Odată produși, anticorpii Rh (IgG) materni persistă toată viața și pot trece liber, la următoarea sarcină, din placentă în circulația fetală, unde formează complexe antigen-anticorp cu eritrocitele fetale Rh pozitive și, în cele din urmă, sunt distruse mult mai rapid decât pot fi produse altele noi (anemie hemolitică).

Deși sistemele de grupe sanguine Rh sunt alcătuite din mai multe subtipuri de antigeni ( D, C, c, E, e), antigenul D este cel mai imunogen; prin urmare, acesta este cel mai frecvent implicat în incompatibilitatea Rh.

S-au făcut progrese considerabile în înțelegerea noastră a bazei moleculare a Rh-ului și a altor antigene de grup sanguin în ultimii 10 ani. În ciuda acestui fapt, cunoștințele noastre cu privire la funcția multor dintre componentele eritrocitare rămân speculative. Complexul proteic Rh este un prim exemplu în acest sens. În ciuda importanței antigenelor Rh în transfuzia de sânge și BHNN, nu putem decât să speculăm cu privire la funcția fiziologică a proteinelor Rh, care pot implica transportul amoniului prin membrana eritrocitară și menținerea integrității membranei eritrocitelor.

Laboratoarele Praxis dispun de o linie de determinare imunohematologică automată modernă ce pune la dispoziția pacientului o gamă largă de determinări precum : grupajul sangvin ABO/ Rh(D), grupaj sanguin Rhesus extins: C, c, E, e, și Kell; Test Coombs direct, Test Coombs indirect, Depistare / Cercetare (screening) Anticorpi Iregulari.

BIBLIOGRAFIE:

1. Essential guide to blood groups (Geoff Daniels Imelda Bromilow) 3ed- 2014
2. A beginners guide to blood cells, 3ed, Barbara J. Bain, Ed. Wiley Blackwell, 2017
3. The Blood Group Antigen Facts Book (Marion E. Reid, Christine Lomas-Francis etc.) 3ed, 2012
4. Human Blood Groups, 3ed – Geoff Daniels – 2013
5. Technical manual – 19th edition; Mark K Fung; Anne Eder; Steven L Spitalnik; Connie M Westhoff; Canadian Society for Medical Laboratory Sciences.; ED. American Assocation of Blood Banks.;2017
6. Blood Groups and Red Cell Antigens – Laura Dean, NCBI, 2005
7. https://emedicine.medscape.com/article/1731214
8. https://emedicine.medscape.com/article/797150
9. https://emedicine.medscape.com/article/1731232
10. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3439752/
11. Planșa – Characteristics of Blood Group Antibodies – BioRad