Menu

IASI: 0232 206 180 | 0752 245 226

BRAILA: 0339 110 802 | 0745 399 196

Intoleranța la gluten

Boala celiaca numita si celiachie, intoleranta la gluten sau enteropatie glutenica, este o boala digestiva cronica ce impiedica absorbtia nutrientilor, vitaminelor si mineralelor de catre intestin.

Aceasta boala digestiva este cauzata de ingestia de gluten alimentar, o proteina de origine vegetala ce se gaseste in boabele mai multor cereale precum grau, orz, ovaz sau secara, dar si in preparatele alimentare, medicamente, suplimente nutritionale, bere, etc.

La persoanele celiace, ingestia glutenului antreneaza o reactie imunitara anormala in intestinul subtire: se distruge nu numai glutenul dar ataca si mucoasa intestinului subtire, distrugand vilozitatile intestinale care permit absorbtia nutrientilor, a fierului, calciului, acidului folic, etc.

Manifestarile pot aparea la orice varsta, sunt foarte variate si au un caracter intermitent (pot sa apara si sa dispara la un anumit interval de timp): sindrom de malabsorbtie, oboseala neexplicata, diaree cronica, flatulenta, balonare, dureri abdominale, tulburari de tranzit, afte bucale, scaderi in greutate in ciuda unui apetit normal, dermatite herpetiforme, dureri articulare, spasme musculare, osteoporoza precoce datorata slabei absorbtii a calciului alimentar, anemie feripriva, rahitism la copii datorat deficitului de vitamina D,  infertilitate feminina si amenoree, pubertate intarziata, tulburari de memorie si concentrare, depresie, etc.

Riscul de boala celiaca este crescut la rudele de gradul I ale pacientilor cu boala celiaca si la pacientii cu diabet zaharat tip 1, lupus eritematos, artrita reumatoida si tiroidita autoimuna.

Diagnosticul de boala celiaca se stabileste colaborand manifestarile clinice cu analizele de laborator (anticorpi anti-transglutaminaza, anti-endomisium, anti-gliadina) si examenul histopatologic al biopsiei intestinale obtinuta prin endoscopie digestiva (explorarea video a tubului digestiv) si examen histopatologic.

Diagnosticul bolii celiace este deseori confundat cu alte afectiuni, precum intoleranta alimentara sau sindromul intestinului iritabil datorita simptomelor asemanatoare. Deseori diagnosticul bolii celiace este unul de excludere al celorlalte afectiuni cu simptome similare dar care nu raspund la tratament. 

Inainte de a face orice test de sange, nu trebuie sa scoateti din dieta glutenul, pentru ca testele sa fie corecte. Anticorpii sunt produsi de sistemul imunitar ca raspuns la substantele pe care organismul le percepe ca fiind periculoase pentru el. Raspunsul imun pe care organismul il produce este cauzat de expunerea la glutenul din dieta. Daca nu exista nici o sursa de gluten in dieta, atunci nu exista nici un raspuns al organismului care sa poata fi masurat.

Nu exista tratament care sa vindece aceasta afectiune, dar adoptarea unui regim fara gluten permite disparitia completa a simptomelor, tratarea carentelor si prevenirea eventualelor complicatii. In majoritatea cazurilor, tesuturile mucoasei intestinale se refac.

In cadrul Laboratorului Praxis se determina urmatoarele analize pentru diagnosticarea acestei afectiuni:

  1. Ac. Anti Gliadina IgA
  2. Ac. Anti Gliadina IgG
  3. Ac. Anti Gliadina Deamidata IgA
  4. Ac. Anti Gliadina Deamidata IgG
  5. Ac. Anti tTG-IgA (Ac. anti transglutaminaza tisulara - IgA)
  6. Ac. Anti tTG-IgG (Ac. anti transglutaminaza tisulara - IgG)
  7. Ac. anti Transglutaminaza tisulara IgG/IgA
  8. Ac. Anti Endomisium IgA
  9. Ac. Anti Endomisium IgG
  10. HLA-DQ2/DQ8 - predispozitie genetica boala celiaca
▲ SUS