Menu

IASI: 0232 206 180 | 0752 245 226

BRAILA: 0339 110 802 | 0745 399 196

Sfaturi pentru o inimă sănătoasă

Tuturor celor care doresc să aibă o inimă sănătoasă le spunem că nu e nevoie de schimbări radicale: pași mici pot aduce îmbunătățiri substanțiale.

Unul dintre factorii care reduce semnificativ riscul de apariție a bolilor de inimă este trecerea de la un stil de viață sedentar la unul in care mișcarea este prezentă chiar în proporție mică, de doar o oră pe săptămână. Firește, cu cât suntem mai activi, cu atât este mai bine. Însă chiar și numai o oră de activitate fizică susținută desfășurată în decursul unei săptămâni face diferența.

Specialiștii în sănătate de la Clinica Mayo din SUA (organizație non-profit dedicată practicii clinice integrate, educației și cercetării, recunoscută și premiată pentru îngrijirea medicală de înaltă calitate de mai multe ori decât orice alt spital sau clinică din SUA) au pus la punct un plan dedicat sănătății inimii, la baza căruia stă ideea că micile schimbări fac cu adevărat diferența, intitulat “Mănâncă 5, mișcă-te 10, dormi 8”:

Mănâncă 5 porții de fructe și legume în fiecare zi pentru a-ți ajuta inima să funcționeze sănătos. Începe prin a include în micul dejun o astfel de porție, consumând totodată gustări compuse din fructe și legume între mesele principale. Este nevoie de un efort conștient pentru a include fructele și legumele în mesele noastre.

Mișcă-te 10 minute. Adaugă cel puțin 10 minute de activitate fizică moderată spre intensă la ceea ce faci zi de zi. Recomandările de la radio și TV sunt de cel puțin 30 de minute, însă chiar și 10 minute ajută. De exemplu, între 60 și 90 de minute pe săptămână de activitate fizică poate reduce la jumătate riscul de apariție al bolilor de inimă. E un beneficiu uriaș, rezultat al unui angajament modest din partea noastră, a oamenilor. Nu e nevoie de ceva sofisticat: poți urca scările, te poți plimba, poți dansa, doar mișcă-te. Treptat, poți crește durata activității fizice desfășurate zilnic.

Dormi 8 ore. Somnul de calitate este esențial pentru inimă. Poate fi o provocare să-ți faci timp să dormi suficient, însă este important să o faci. Pentru două săptămâni fă tot posibilul să dormi 8 ore în fiecare noapte. Nevoile de somn ale fiecărei persoane pot varia ușor, însă 8 ore de odihnă e o bună țintă.

Toate aceste sfaturi -“Mănâncă 5, mișcă-te 10, dormi 8”- sunt menite să fie încercate pentru două săptămâni, ulterior putând fi realizate și alte mici schimbări pentru sănătatea inimii, pornind cu cele în plan alimentar. Nu e deloc greșit ca aceste sfaturi să fie urmate pentru o perioadă mai lungă de timp, ulterior urmând a fi abordate alte planuri privind dieta și exercițiile fizice, recomandate de medic. Totul este să pornești de undeva și să menții aceste noi obiceiuri în viața ta.

▲ SUS