Sindromul paraneoplazic al sistemului nervos - diagnosticare

Celulele canceroase eliberează în organism anumite substanțe (hormoni, proteine) care afectează funcționarea sistemului imunitar. Astfel, răspunsul imun al organismului este unul neobișnuit, fiind atacate celulele sănătoase și nu cele cancerigene. Tumorile maligne conțin anumite proteine care imita antigenii neuronali ai sistemului nervos. Se produc anticorpi care atacă atât tumora, cât și sistemul nervos. Astfel pot apărea simptomele neurologice ale sindromului paraneoplazic. Sindromul paraneoplazic poate afecta, de asemenea, și alte sisteme ale organismului, de exemplu, cel endocrin, dermatologic sau articular. 

Simptome

Acestea se dezvoltă relativ repede în decurs de câteva zile până la câteva săptămâni înainte de apariția cancerului și variază în funcție de sistemul afectat al organismului:

- dificultăți în mers/ dificultăți în menținerea echilibrului.

- pierderea coordonării musculare.

- pierderea memoriei și alte tulburări de gândire (cognitive).

- probleme de vedere.

- tulburări de somn.

- convulsii/  halucinaţii, anemie.

- tendința de coagulare a sângelui.

- herpes, zona zoster, alopecie, vindecarea întârziată a rănilor. 

Tipuri de sindroame paraneoplazice ale sistemului nervos:

1. Degenerescența cerebeloasă paraneoplazică (PCD) reprezintă pierderea celulelor neuronale din zona creierului responsabilă cu funcția de echilibru (cerebelul).
2. Encefalita limbică paraneoplazică (PLE) reprezintă inflamarea zonei creierului responsabilă cu emoții, comportamente și anumite funcții de memorie (sistemul limbic al organismului). Persoanele cu această tulburare pot experimenta modificări de personalitate, tulburări de dispoziție sau pierderi de memorie.
3. Encefalomielita se referă la inflamația creierului și măduvei spinării.
4. Sindromul Stiff Man (SPS) este caracterizat prin rigiditate progresivă musculară severă și afectează în principal coloana vertebrală și picioarele. Acesta poate provoca, de asemenea, spasme musculare dureroase.
5. Sindromul miastenic Lambert-Eaton (LEMS) este cauzat de un dezechilibru în coordonarea nervilor și mușchilor. Semnele și simptomele includ slăbiciune musculară pelviană, oboseală, dificultăți de vorbire, mișcare neregulată a ochilor și vedere dublă. Sindromul Lambert-Eaton este asociat cu cancerul pulmonar.
6. Miastenia gravis reprezintă o tulburare sistemică caracterizată printr-o necoordonare între mușchii și nervii implicați în vorbire, respirație, înghițire, cei oculari, ai brațelor sau ai feței. Atunci când miastenia gravis apare ca un sindrom paraneoplazic, este de obicei asociată cu cancerul timusului.
7. Sindromul Opsoclonus-Mioclonus-Ataxie (POMA). Acest sindrom se datorează disfuncției cerebelului sau legăturilor sale. Poate provoca mișcări rapide, neregulate ale ochilor (opsoclonus) și mușcături involuntare, haotice ale mușchilor (mioclonus) la nivelul membrelor și al trunchiului.
8. Acest termen se referă la un sindrom de leziune limitat la măduva spinării. În funcție de nivelul de afectare al măduvei spinării, este posibil să apară modificări ale funcției intestinale și vezicii urinare și slăbiciune și amorțeală severă în corp. Dacă leziunile se extind la nivelul gâtului, poate să apară un handicap sever care afectează toate cele patru membre.
9. Neuromiotonia, cunoscută și sub denumirea de sindrom Isaacs - se caracterizează prin impulsuri anormale în celulele nervoase din afara creierului și măduvei spinării (hiperexcitabilitate de nerv periferic) care controlează mișcarea musculară. Aceste impulsuri pot provoca zvâcniri, ondulări musculare care arată ca o „pungă de viermi”, rigiditate progresivă, crampe musculare, mișcare încetinită și alte tulburări musculare.
10. Neuropatia periferică se referă la tipare de deteriorare a nervilor care transmit mesaje din creier sau coloana vertebrală către restul corpului. Când deteriorarea implică doar nervii senzoriali ai sistemului nervos periferic, pot să apară dureri și tulburări de senzație oriunde în corp.
11. Disautonomia se referă la o gamă largă de semne și simptome rezultate din vătămarea nervilor care reglează funcțiile nevoluntare ale corpului (sistemul nervos autonom), cum ar fi frecvența cardiacă, tensiunea arterială, transpirația și funcțiile intestinale și ale vezicii urinare. Când această parte a sistemului nervos este afectată, simptomele obișnuite sunt tensiunea arterială scăzută, bătăile neregulate ale inimii și respirația cu probleme.
12. Retinopatia paraneoplazică (amauroza subacută) se referă la afectarea retinei şi se manifestă prin fotosensibilitate, pierderea progresivă a vederii şi scotoame centrale (pete negre sau colorate în câmpul vizual).

Cauze

Sindromul paraneoplazic nu are o legatură directă cu tumora malignă, ci una indirectă, deci nu se poate spune că este cauzat de aceasta propriu-zis. În schimb, el poate apărea în faza incipientă a cancerului, ca urmare a activării sistemului imunitar. Studii recente au arătat că sindromul paraneoplazic al sistemului nervos este cauzat de anumiți anticorpi din celulele albe sangvine, cunoscute sub numele de celule T. Concret, în urma expunerii la un factor declanșator, sistemul imunitar începe sa producă anticorpi care, în loc să lupte cu celulele canceroase, atacă celulele sănătoase ale organismului.

Diagnostic

Pentru a diagnostica sindromul paraneoplazic al sistemului nervos, medicul dumneavoastră va trebui să efectueze un examen fizic și să vă prescrie analize de sânge și teste imagistice. Analizele de sânge includ determinarea cantitativă a anticorpilor asociați cu sindromul paraneoplazic, determinarea unor paramentri asociați cu infecții, dozarea unor hormoni. De asemenea, medicul poate recomanda o puncție lombară pentru analiza lichidului cefalo-rahidian. Uneori, anticorpii paraneoplazici pot fi găsiți în lichidul cefalo-rahidian atunci când nu pot fi observați în sânge. Dintre testele imagistice recomandate pentru identificarea unor tumori se enumeră tomografia computerizată (CT), imagistica prin rezonanță magnetică nucleară (RMN) sau tomografia cu emisie de pozitroni (PET) care utilizează compuși radioactivi injectați în fluxul sangvin pentru a produce imagini 3D ale corpului. Acestea pot fi utilizate pentru identificarea tumorilor, pentru vizibilitatea vaselor de sânge si pentru a localiza anomalii cerebrale.

Tratament

Tratamentul sindromului paraneoplazic implică tratarea tipului de cancer diagnosticat și, în unele cazuri, suprimarea răspunsului imun care declanșează simptomele organismului. Tratamentul va depinde de tipul specific de sindrom paraneoplazic pe care îl are persoana examinată. În afară de chimioterapie, se pot prescrie o serie de medicamente pentru  a reduce răspunsul imun al organismului. Dintre acestea enumerăm corticosteroizii (prednisonul), imunosupresoarele care funcționează cel mai bine în tratarea sindroamelor paraneoplazice neurologice, reumatologice și hematologice. În cazul celor endocrine, tratamentul vizează reechilibrarea electrolitică și hormonală.

În cadrul Laboratorului Praxis se pot face următoarele analize de laborator utile pentru diagnosticul sindromului paraneoplazic:

- Profil 14 anticorpi antineuronali (anti-HuD, anti-Yo, anti-Ri, anti-CV2/CRMP5, anti-Amfifizina, anti-Ma1, anti-Ma2, anti-SOX1, GAD65, Tr- (DNER-), Zic4, PKCgamma, Recoverin, Titin (MGT30)) - imunoblot (PNS14)

- Ac. anti HU (ANNA1) - anti neuronali tip 1

- Ac. anti Ma2/Ta (anti neuronali)

- Ac. anti Ri (ANNA2) - antineuronali tip 2

- Ac. anti Cv2/CRMP5 (Oligodendrocite)